luni, 9 martie 2009

Medalioane de somon marinate, la cuptor


Aceasta este reteta noastră preferată de somon. Nu am să dau cantităţi, pentru că fiecare poate pune ingredintele în ce cantităţi doreşte.
Avem nevoie de:
- medalioane de somon (puteţi folosi foarte bine şi file);
- lămâie;
- usturoi;
- cimbru;
- ulei de măsline;
- sare, piper.

Din zeamă de lămâie, usturoi, cimbru, sare, piper şi ulei de măsline pregătim un sos pentru marinată. Medalioanele de somon le spălăm şi le curaţăm de solzi (dacă este cazul), apoi le punem într-un castron şi turnăm marinata peste ele. Acoperim castronul cu folie alimentara şi lasăm la frigider o oră.
După o ora scoatem medalioanele şi le punem la cuptor. Puteţi să le puneţi într-o tavă unsă cu unt şi să acoperiţi cu folie de aluminiu, dar pentru că somonul este un peste gras, eu îl fac pe grătarul de la cuptor. Vă sfătuiesc şi pe voi să faceţi la fel, pentru că astfel se scurge mare parte din grăsime. Dacă medalioanele au capetele ceva mai lungi şi ar putea atârna, ar fi bine să le tăiaţi, pentru că vor cădea în timpul coacerii şi riscaţi să rupă cu ele şi o bucată bună din medalion (eu am paţit-o de câteva ori şi nu aratau deloc bine medalioanele). Sub grătar puneţi o tavă în care să se scurgă grasimea. Nu uitaţi să turnaţi puţină apă în ea, pentru că altfel grăsimea care a curs se va arde şi veţi umple cuptorul de fum.
Eu le-am ţinut 30-35 de minute la cuptor, iar către sfârşit am dat drumul la grill pentru a le rumeni puţin.
Am servit medalioanele cu legume fierte pe aburi, dar puteţi opta la fel de bine şi pentru cartofi natur. Puteţi stoarce şi puţină lămâie, dacă mai este cazul. Eu am pus zeama de la 2 lămâi în marinată şi nu a mai fost cazul pentru că era destul de puternic gustul de lămâie.
POFTĂ BUNĂ!

joi, 5 martie 2009

Ruladă din carne tocată



Am făcut această ruladă după o reţetă din revista Secretele bucătăriei, însă nu am respectat-o întocmai. Mai bine zis eu am facut-o cu ce am avut prin casă. Iată ce am folosit:
- 800g carne tocată de porc;
- 3 felii mari de pâine;
- 180g caşcaval;
- 150g gogoşari muraţi;
- 1 ceapă;
- 4 căţei de usturoi;
- 2 ouă;
- 6-7 cartofi;
- 1 lingură pătrunjel verde tocat;
- ulei;
- boia de ardei dulce, sare, piper.

2-3 cartofi îi tăiem felii rotunde şi îi prăjim.
Ceapa o tocăm mărunt şi o călim în puţin ulei. Când devine sticloasă adăugăm şi usturoiul tocat mărunt şi o lingură de pătrunjel verde tocat şi mai lăsăm foarte puţin pe foc, doar cât să se întrepătrundă aromele.

Cât timp se răceşte ceapa, punem carnea într-un castron şi începem să încorporăm, pe rând, pâinea muiată în lapte şi stoarsă bine, sarea, piperul, ouăle, apoi adăugăm amestecul de ceapă, usturoi şi pătrunjel.

Continuăm cu caşcavalul şi gogoşarii tăiaţi cubuleţe.

După ce amestecăm bine toate ingredientele, aşezăm o parte din compoziţie într-o tavă cu hârtie de copt, punem pe mijloc felii de cartofi prăjiţi, apoi restul de amestec de carne şi modelăm rulada.

Restul de cartofi îi dăm pe o răzătoare mare şi îmbrăcăm rulada cu ei, apoi presărăm pe deasupra sare, piper şi boia de ardei dulce. Băgăm rulada la cuptor şi din când în când mai ungem cartofii de deasupra cu ulei şi îi stropim cu apă.

În reţeta originală se folosea carne tocată mixtă, telemea în loc de caşcaval, în compoziţie se mai adăugau 2 linguri muştar, iar în interiorul ruladei se puneau felii de dovlecei prăjiţi.

POFTĂ BUNĂ!

luni, 2 martie 2009

Budincă cu macaroane şi brânză




Eu fac foarte des această reţetă de budincă pentru că este preferata soţului meu, aşa că a devenit un fel de specialitate a casei.
M-am gândit să vă împărtăşesc şi vouă reţeta, mai ales că este foarte uşor de făcut.
Ingrediente:
- 250g macaroane scurte;
- 500g brânză de vaci (de data aceasta, eu am pus 250g brânză de vaci cumpărată şi 250g brânză de vacă nesărată de ţară);
- 200g smântână;
- 4-5 linguri de zahăr;
- 2 ouă;
- 2 pliculeţe zahăr vanilat;
- stafide.
- puţin unt pentru uns tava.

Se fierb macaroanele în apă clocotită cu sare, apoi se scurg bine. Ouăle se bat bine cu zahărul şi zahărul vanilat, apoi se amestecă cu smântâna, brânza şi stafidele.

Într-un vas tapetat cu unt se pune un strat de macaroane, un strat de amestec cu brânză, apoi încă un strat de macaroane şi la final un strat de brânză.

Se bagă la cuptor şi se lasă până se rumeneşte. Se poate servi caldă, pudrată cu zahăr, dar este foarte bună şi rece.
POFTĂ BUNĂ!


joi, 26 februarie 2009

Tocăniţă de pui




Ingrediente:
- 1 piept de pui;
- 4 cepe mari;
- 1 morcov;
- 2-3 căţei de usturoi;
- 400g roşii tăiate cubuleţe (o conservă);
- 1 linguriţă tarhon;
- boia de ardei dulce;
- pătrunjel verde;
- sare;
- piper;
- ulei.

Tăiem ceapa în bucăţi mai mari, iar morcovul rondele, apoi le călim în puţin ulei. Când ceapa s-a înmuiat puţin adăugăm pieptul de pui tăiat cubuleţe şi condimentăm cu boia de ardei, piper, sare. Lăsăm să se pătrundă carnea bine, iar dacă este nevoie mai adăugăm puţină apă sau supă.

După ce s-a pătruns bine carnea, adăugăm roşiile tăiate cubuleţe şi tarhonul. Lăsăm să fiarbă aproximativ 25 de minute. Când se apropie de final adăugăm şi usturoiul tocat mărunt.

Se serveşte caldă, presărată cu pătrunjel verde tocat. Noi am servit-o şi cu mămăliguţă.
POFTĂ BUNĂ!

Leapsa cu o poza funny

Am primit aceasta leapsa de la Laura, careia îi multumesc. Eu nu prea tin poze haioase prin calculator, dar se pare ca a scapat una de acum 2 ani. Este facuta in dimineata nuntii de catre o prietena, cand abia incepuse operatiunea coafat, machiat etc.
Dau leapsa mai departe Iuliei şi Dianei.

luni, 23 februarie 2009

Salată - experiment




N-am avut idee cum să numesc această salată, aşa că am considerat-o un "experiment". Este o salată foarte săţioasă, care la noi înlocuieşte de foarte multe ori o masă. Baza pentru această salată o reprezintă salata verde, brânza şi şunca, apoi adaug ceea ce găsesc prin frigider: ceapă verde, roşii, morcovi, ridichi, castraveţi, ardei, măsline etc. peste care pun, otet, ulei, piper, sare sau iaurt.
Iată ce am folosit zilele trecute pentru această salată:
- 1 salată verde mai micuţă;
- 250g telemea;
- 200 şuncă;
- 1 morcov;
- 2 legături de ceapă verde;
- 1 ardei gras;
- 1 castravete verde;
- 2 roşii;
- oţet;
- ulei;
- sare;
- piper.
Am tăiat toate legumele, iar mocovul şi brânza le-am ras, apoi le-am aşezat în straturi într-un castron. Din oţet, ulei, sare şi piper am făcut un sos pe care l-am pus peste salată. Puteţi pune oţet, ulei, sare, piper în ce cantităţi doriţi, numai să respectaţi proporţia: la o parte oţet se pun trei de ulei. Oţeul şi uleiul pot fi foarte bine înlocuite şi cu iaurt.



POFTĂ BUNĂ!

vineri, 20 februarie 2009

Leapsa cu a sasea poza

Am primit o nouă provocare de la Iulia. Trebuie să alegem a şasea poză din cel mai nou dosar foto şi să o publicăm pe blog. Apoi să trimitem leapşa altor 6 bloguri. Cum îi fac poze Iuliei aproape zilnic, bineînţeles că dosarul foto cel mai nou conţine poze cu ea. Iată cea de-a şasea poză:
Iulia încercând să-mi calce covorul (i s-a parut cam şifonat)

Dau leapşa mai departe către Laura A, Flor, Paradis, Ginette, Sabina şi Ioana.