joi, 8 ianuarie 2009

Plăcintă cu ceapă şi ciuperci


Ingrediente:
- 1 pachet foi de plăcintă;
- 400 g ciuperci proaspete;
- 4-5 cepe mari;
- 1 legătură mărar;
- sare;
- piper;
- ulei.

Se spală, se curăţă şi se taie ciupercile şi ceapa. În 2-3 linguri de ulei încins se căleşte ceapa până se înmoaie puţin, apoi se adaugă ciupercile şi se călesc împreună până s-au înmuiat bine. Se adaugă sare după gust şi piper din belşug (trebuie să iasă picantă).


Se dau la o parte de pe foc şi se adaugă mărarul tocat, apoi se lasă să se răcească puţin.

Se ia o foaie de plăcintă, se unge cu ulei, apoi se pune deasupra o altă foaie. Punem compoziţia într-o margine, apoi rulăm. Nu este obligatoriu să o rulăm. Putem pune şi câteva foi de plăcintă dedesubt, unse între ele cu ulei, apoi compoziţia şi iar foi de plăcintă. Punem plăcinta într-o tavă cu hârtie de copt, o ungem cu puţin ulei pe deasupra, apoi o dăm la cuptorul preîncălzit la 180 de grade şi lăsăm circa 20 de minute.


Când este gata se scoate din cuptor şi se umezeşte cu puţină apă cu ajutorul unei pensule, apoi se acoperă cu un prosop.
Se serveşte caldă cu smântănă pe deasupra , dar este foarte bună şi rece.
Ideal ar fi să faceţi această reţetă cu foi de plăcintă făcute în casă (aşa ca în prima mea carte de bucate). Din economie de timp eu o fac mereu cu foi cumpărate.
POFTĂ BUNĂ!

2 comentarii:

Anonim spunea...

am s-o fac si eu, cred ca-i tare gustoasa! pupici tie si la scumpica ta.

Anonim spunea...

Este foarte gustoasa. Mie una imi place tare mult.....altii care nu se inteleg bine cu mararul nu o prea agreeaza....