duminică, 15 martie 2009

Urzici



Ieri, când am fost la cumpărături, în magazinul de unde îmi cumpăr legume şi fructe mi-a sărit în ochi o ladă în care erau puse pungi cu urzici. N-am mai mâncat de câţiva ani aşa ceva, însă de cum le-am văzut m-a apucat dorul de urzicile pe care le facea mama şi pe care le mâncam cu mare plăcere alături de mămăliguţă. Aşa că mi-am luat şi eu o pungă, însă habar aveam cum se fac. Tot ce îmi aduceam aminte era ca aveau un gust puternic de usturoi şi că le mâncam cu mămăliguţă.
Am uitat de chifteluţele marinate pe care îmi propusesem să le fac şi am plecat acasă hotărâtă să fac urzici. Am pus mâna pe telefon, am sunat-o pe mama şi am întrebat-o cum le făcea ea.
Acum vă prezint şi vouă reţeta mamei de urzici. Eu nu le-am cântărit, aşa că nu am ştiut să-i spun mamei ce cantitate am, însă ea m-a învăţat să le fac pas cu pas, încercându-le (gustându-le).
Am încercat să măsor cât de cât ce am pus eu acolo, aşa că am să vă dau nişte cantităţi orientative:
- urzici (am avut un castron de 2 litri plin);
- 1 ceapă mare;
- 3-4 linguri ulei;
- 3 linguriţe usturoi zdrobit;
- 1-2 linguri rase de făină;
- sare.


Am spălat bine urzicile şi le-am curăţat. Într-o cratiţă am pus apă cu sare la fiert. Când apa a început să fiarbă am curăţat ceapa şi am pus-o întreagă la fiert împreună cu urzicile.

Urzicile s-au fiert cam în 30-35 de minute. Înainte de a opri focul eu le-am verificat: am luat câteva frunze şi am văzut că se zdrobesc foarte uşor.
După ce s-au fiert am scos ceapa şi am aruncat-o, iar urzicile le-am scurs bine de apă, apoi le-am zdrobit cu o lingură de lemn.
Atenţie! Apa în care au fiert urzicile nu o aruncaţi.

Am zdrobit usturoiul şi l-am amestecat cu sare şi ulei.

Făina am amestecat-o cu câteva linguri de apă în care au fiert urzicile.

Am pus uleiul la încins într-o tigaie, apoi am adăugat urzicile şi le-am călit 3-4 minute.

Am mai pus peste urzici 2-3 linguri din apa în care au fiert, apoi am început să pun din făina dizolvată cu apă. La îndemnul mamei am pus făina treptat şi le-am gustat (mie mi-au mai rămas 2-3 linguri din făina amestecată cu apă în care au fiert urzicile). Ideea este să nu puneţi prea multă făină şi să transformaţi toată mâncarea într-o ciulama, dar nici prea puţină pentru că rămân prea aspre urzicile.

Am mai lăsat urzicile pe foc doar cât să se fiarbă şi făina, apoi am oprit focul şi am pus usturoiul zdrobit.

Le-am servit imediat, bineînţeles cu mămăliguţă.
POFTĂ BUNĂ!



6 comentarii:

Andreea Badran spunea...

Astazi ma duc sa-mi cumpar urzici! Mi-ai facut o pofta ... mama, mama!

Lavinia spunea...

Spor la gătit! :)

Unknown spunea...

Offf...ce pofta mi-ai facut cu urzicile.Imi aduc aminte tot de mama care ne gatea asa ceva...aaa...si mai facea si mancarica de stevie.Si aia o bunatate:) Te pupic dulcic!

Lavinia spunea...

Da, şi ştevia e foarte bună! Şi mama facea o ciorbiţă de ştevie tare bună! Te pup!

Ala Oancea spunea...

Si mie mi-ai facut pofta cu urzicile. Mami facea mai demult ... dar n-am mai mancat de ani de zile. Treci pe la mine, te asteapta niste premii !

Lavinia spunea...

Ala, multumesc mult! O sa vin sa le ridic! :)