joi, 25 iunie 2009

Dorada cu sos de rosii


Ingrediente:
- 2-3 bucăți doradă;
- 2 cepe;
- 4-5 roșii mari;
- 1-2 căței de usturoi;
- 2 linguri capere;
- 1 ceașcă vin alb sec;
- 1 lămâie;
- cimbru;
- sare;
- piper;
- ulei de măsline.

Curățăm peștele, îl spălăm, îl ștergem cu un prosop de hârtie, îl condimentăm, iar în burtă îi punem câte o jumătate de felie de lămâie curățată de coajă, apoi îl dăm la rece până este gata sosul.

Pentru sos opărim roșiile, apoi le decojim, le curățăm de semințe și le tăiem cubulețe.
Ceapa o tăiem mărunt și o punem la călit în ulei de măsline.
Când ceapa începe să se înmoaie adăugăm usturoiul tocat mărunt, roșiile, apoi condimentăm cu sare, piper și cimbru. Lăsăm sosul să fiarbă aproximativ 1o minute, după care adăugăm vinul și mai lăsăm 2-3 minute.
Turnăm o parte din acest sos într-o tavă în care am pus puțin ulei de măsline, așezăm peștii, apoi turnăm și restul de sos. Peste pești mai punem o jumatate sau chiar o felie de lămâie curățată de coajă.
Dăm tava la cuptor, iar cu 15 minute înainte de a fi gata punem și caperele.
Se servește cald, cu sos din tavă și felii de lămâie.
POFTĂ BUNĂ!

miercuri, 17 iunie 2009

Piure de capsuni


Din punctul meu de vedere, piureul de fructe este cel mai rapid și cel mai ușor desert pe care îl puteți prepara în casă. Cel mai des îl prepar pe cel din căpsuni pentru că mi se pare mult mai aromat, însă se pot folosi și fructe de pădure, caise, prune etc.
Ingrediente:
- 1 kg de căpșuni bine coapte (fructele trebuie să fie bine coapte ca să iasă bine piureul);
- 200 ml frișcă;
- 1-2 linguri de zahăr;
- 1 lingură lichior de fructe (opțional).

Căpșunile se spală și se curăță.
Se pun căpșunile într-un blender împreună cu zahărul și lichiorul de fructe (eu am pus lichior de vișine) și se mixează bine.
Pentru a obține un piure foarte fin treceți amestecul rezultat printr-o sită. Eu mai sar etapa aceasta pentru a economisi timp. Doar când am musafiri trec piureul prin sită.
Frișca se bate bine și se amestecă cu piureul de căpșuni. Piureul se pune în pahare sau în boluri și se servește rece.
Puteți alege și să nu amestecați frișca cu piureul și să o puneți deasupra.

miercuri, 10 iunie 2009

Pui cu sos de rodii


Am mâncat de curând într-un restaurant un preparat asemănător care mi-a plăcut foarte mult, cu un gust aparte, dulce-acrișor, așa că am încercat să prepar și eu acasă acest pui cu sos de rodii. Rețeta exactă a celor de la restaurant nu am știut-o, dar și varianta în care am făcut eu acest preparat a avut exact același gust.

Ingrediente:
- 700-800g piept de pui;
- 2 cepe;
- 4-5 linguri sos de rodii concentrat (sau după gust);
- boabe de coriandru măcinate (eu n-am avut prin casă, așa că n-am pus);
- sare;
- piper;
- ulei de măsline.

Tăiem pieptul de pui cubulețe, iar ceapa julien.


Prăjim pieptul de pui în 4-5 linguri ulei de măsline, iar când este gata îl scoatem pe o farfurie.

În uleiul rămas călim ceapa până se înmoaie (dacă este nevoie mai puteți adăuga puțin ulei),

apoi adăugăm puiul.

După ce am pus puiul adăugăm sare, piper, coriandru (dacă aveți), sos de rodii și mai lăsăm foarte puțin pe foc.


Acest preparat se poate servi simplu, ca o gustare caldă, dar pentru că eu am vrut să fie mai sățios i-am adăugat o garnitură de orez sălbatic.


luni, 1 iunie 2009

Supa de rosii pentru pitici



Pentru că astăzi este Ziua Copilului m-am gândit să vă prezint o rețetă pentru cei mici, dar cum Iulia mea este prea mică pentru tortulețe și alte prăjiturele, am ales rețeta ei preferată de supică pe care o mănâncă de când avea 6 luni. Sper să fie utilă mămicilor cu copii mici!

Iată cum se face supica pentru pitici:
Se ia un pitic (sau 2-3....câți aveți), se echipează corespunzător și se pleacă la piață.

Atenție! Piticul (în funcție de vârstă) se poate descălța pe drumul către piață și poate arunca botoșeii din cărucior sau pălăriuța ..........


Odată ajunși cu bine la piață ne aprovizionăm cu roșii, cartofi, morcovi, ceapă și țelină (în cazul Iuliei, țelina este obligatorie în orice mâncare cu legume: dacă mâncarea nu conține țelină nu este bună de mâncat).
După ce am făcut cumpărăturile ne întoarcem acasă și ne apucăm de treabă.
Se poate întâmpla ca drumul la piață să obosească piticul foarte tare......

Cât timp piticul se odihnește, mămica se poate apuca liniștită de treabă.
Iată legumele necesare pentru supă:
- 5 roșii;
- 2 morcovi;
- 2 cartofi;
- 2 bucățele de țelină;
- 1 ceapă.

Cantitățile variază în funcție de vârsta copilului și de preferințe. Din cantitățile date de mine, Iulia (11 luni) mănâncă de 2-3 ori.
Puteți face mai multă supă și o puteți congela în recipiente de plastic. Supa se poate păstra și 24 de ore la frigider, numai că înainte de servire trebuie să aveți grijă să o mai dați o dată în clocot.

Cartofii, ceapa, țelina și morcovul se pun la fiert cu 1,5l apă.
Între timp roșiile se spală, se opăresc, se curăță de coajă și de semințe, apoi se taie în bucăți mai mici.

După ce s-au înmuiat legumele puse la fiert se adaugă roșiile și se lasă să fiarbă bine. Când sunt fierte se scoate ceapa și se aruncă, iar restul legumelor se pasează.

Piureul obținut se subțiază (atât cât doriți) cu apa în care au fiert legumele, se adaugă câteva picături de ulei sau puțin unt și se mai pune pe foc să dea 2-3 clocote.
Cât timp vă ocupați de pregătirea supei este posibil ca piticul să se trezească. În acest caz, piticul se ia la bucătărie și se pune în scăunelul pentru luat masa (asta pentru a-l putea supraveghea).
În așteptarea supei piticul se poate supăra...

....se poate strâmba....

...de foame s-ar putea să încerce să mănânce lingurița goală....



...sau piciorușul....

În cele din urmă este gata și supica.
Se pune supica într-un vas adecvat, se adaugă puțină smântânică și servește piticul înfometat.

După ce este hrănit bine, piticul vă va răsplati cu niște zâmbete minunate,


apoi se va gândi ce bunătăți veți pregăti pentru următoarea masă.